Niște oameni

Epistemologia este o disciplină care studiază modul în care se dobândeşte cunoaşterea de natură ştiinţifică. Un concept mai larg, referitor la cunoaştere, este gnoseologia. Aceasta din urmă studiază cunoaşterea dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare, nu doar ştiinţifică.

Cu alte cuvinte a cunoaşte ştiinţific este o modalitate printre altele. Cunoaşterea ştiinţifică se dobândeşte urmând reguli şi paşi stricţi. Se foloseşte metoda ştiinţifică pentru a valida experimente şi a propune teorii. Vorbim despre un joc permanent al încercării şi erorii: până la reuşită sau renunţare (Erdös, faimosul matematician de origine maghiară, răspundea cândva la întrebarea: "După cât timp ar trebui să abandonăm strădania de a demonstra o teoremă?", vehement: "Niciodată!" ).

Nu de puţine ori s-a dovedit că ceea ce spuneau oamenii de ştiinţă era neconform cu realitatea. Lucrul ăsta se întâmplă pentru că datele folosite în experimente sunt interpretate după cum ne duce capul şi experienţa ori pentru că metoda ştiinţifică e folosită greşit. Aşa apare indexarea ISI, practică care are rolul de "a marca" contribuţiile ştiinţifice de calitate.

Aplicând metoda ştiinţifică reies teorii care explică lumea înconjurătoare. Ştiinţa se defineşte ca o colecţie (relativ) stabilă de explicaţii ale lumii înconjurătoare, care ne ajută pe noi, ca oameni, să ne simţim în siguranţă în lumea în care trăim, prin oferirea de convingeri numite în limbaj popular: adevăruri.

Dar adevărul - este că - ştiinţa nu deţine adevăruri. Deţine doar explicaţii şi observaţii despre lumea înconjurătoare.

De altfel mitologia (grecilor spre exemplu) avea aceeaşi utilitate: de a oferi oamenilor (de atunci) explicaţii ale fenomenelor şi realităţilor din jur.

Înţelegem că ştiinţa de astăzi este mitologia de ieri. Chiar dacă nu poate garanta adevărul niciodată timpul a demonstrat că reuşeşte să ofere explicaţii şi soluţii destul de bune pentru provocările care ne confruntă.

Pentru a cuprinde într-adevăr cât de profundă este interacţiunea socială pentru devenirea noastră ca oameni - prin cunoaștere voi propune spre reflecţie întrebarea:

"Tu, eşti de sex masculin sau de sex feminin?"

La prima vedere pare de-a dreptul caraghioasă. Fiecare ar spune că ştie de e băiat sau fată pentru că a mers la baie de dimineață şi s-a uitat să vadă (ce e de văzut..) .

De fapt, conceptul de sex al unei persoane are mai multe faţete. Fiecare are un sex gonadic (adică ce se vede), un sex genetic (adică ce spun cromozomii), un sex social (adică cum te percep cei din jur), un sex personal (adică cum te percepi tu). Pentru ca individul să fie în armonie cu genul său nu trebuie să existe conflicte majore între sexele sale.

Dobândirea noţiunii de gen nu se face prin opţiune. Nu putem zice: "Eu vreau să fiu băiat" sau "Eu vreau să fiu fată că să am voie să fiu plângăcioasă". Sexul este o cunoaştere inoculată de ceilalţi în mintea noastră. Ceilalţi ne spun că suntem băieței sau fetiţe şi primim astfel educaţii diferite. Achiziţionarea acestei informaţii se realizează gradat. Există un concept numit "conservarea genului" care arată că dobândirea cunoaşterii de gen nu se realizează dintr-o dată.

Îl voi ilustra mai jos:

La întrebarea:

"Cum se numeşte o fetiţă care este îmbrăcată ca un băieţel şi se poartă ca un băieţel?"

Copilul mic ar răspunde: "un băieţel". Iar asta se întâmplă după ce a aflat de existența celor două sexe şi înainte să dobândească cunoaşterea de conservare a genului ( care se conservă, rămâne la fel, chiar dacă schimbăm hainele ori comportamentul unei persoane).

Unii intră în conflict datorită educaţiilor diferite primite funcție de gen: băieții nu au voie să plângă("auzi, ia nu mai plânge!, pai tu eşti bărbat sau eşti femeie?"), fetele se pot lua în braţe una pe alta pentru a-şi oferi suport când se despart de iubit, băieţii nu ("auzi frate, dacă mă mai iei şi în braţe,o să cred că eşti gay!"). Se creează o distanță prea mare între cele două sexe. Așa apar glumele  având rolul de a o relaxa(de exemplu: "dacă un bărbat vorbeşte într-o pădure şi nu-l aude nicio femeie  greşeşte prin ceea ce spune chiar şi atunci?". Apar standarde duble, adică: băieţii au voie(să aibă multe partenere sexuale) pe când fetelor li se recomandă (de alți oameni mai bătrâni care n-au mai făcut dragoste de multă vreme) să fie cuminți.

O întrebare interesantă, referitoare la cunoaştere, ar fi: "de unde ştii, ceea ce ştii?" sau "de unde ştii că ştii?"

Unele persoane spun că fiecare are opinii personale, altele zic că până la o vreme îţi spun alţii apoi iţi dai singur seama cum stau lucrurile pentru că ai crescut.

Unii ascultă majoritatea.

Unii spun că nu poți fi sigur niciodată de nimic şi că, de fapt, nu există adevăruri absolute.

Alţii fac ce zice mama ori ce spune tata, o viață întreagă, alţii fac exact opusul. Unii fac doar ce zic ei iar alţii se iau cu grupul de prieteni.

Noi toți facem ce zic altți oameni pentru că respectăm legea statului în care ne aflăm: legea, a fost făcută de alții pentru noi.

Te poți întreba pe bună dreptate cum poţi deosebi între bine şi rău şi ce înseamnă să fii liber.

Am observat că apropierea de oameni şi înţelegerea lor este calea cea mai sigură către cunoaşterea autentică. Iar lucrul ăsta, deşi banal la prima vedere, poate să găsească soluții la cele mai complicate probleme care ne confruntă: fie că vorbim de leacuri la vreo boală, la rezolvarea unei crize economice sau demonstrarea unei teoreme complicate ori de găsirea unei idei revoluționare. Dar şi la cele mai comune dintre provocări: salvarea unei pisicuțe din copac sau găsirea jucăriei pierdute a vreunui copilaş de 4 ani și 2 luni..