Niște oameni

Când un câine mare vine la un copilaş, micuțul închide ochii şi începe să râdă. Este o reacţie tipică când ce se întâmplă este prea mult pentru dezvoltarea sa ca om. Copilul alege să îşi rezolve neputinţa eliminând-o. Şi uite-aşa închide ochii. Câinele nu dispare, dar pentru copilul care nu-l mai vede, e ca şi dispărut.

Râsul, ca reacţie prezentă şi la cei mari, are cauze diverse. O persoană care râde mult este o persoană sensibilă, delicată, care are mai degrabă nevoie de protecţie şi prietenie decât de ofensivă.



Când în interiorul tău se află multe emoţii, iar inteligența emoţională te ajută să le conştientizezi, răspunzi în două moduri: ori începi să râzi, ori începi să plângi. De fapt, reacţiile de plâns sau de râs sunt un mod de comunicare a ceea ce simţi. Pentru că simţi prea mult , deodată şi prea puternic, nu mai ai timp să explici în cuvinte sau să te descurci cu asta, şi, uite-aşa răbufneşti: în hohote, de plâns sau de râs.

Dacă emoţiile tale nu se fac cunoscute altora, transferându-le, prin comunicare, ele ajung să se adune în interiorul tău. Comunicarea se face şi prin scris, artă, ori alt tip de creație. Aşa apar scriitorii, pictorii: au multe de comunicat, şi creează.

În cultura americană există o expresie care descrie atitudinea de interiorizare a emoțiilor: "to bottle up your emotions". Adică să le aduni ca într-o sticlă, să pui dopul, până când, se întâmplă ca dopul să sară, ca la sticla de şampanie, şi emoțiile să "dea pe dinafară". Repede, deodată, aşa cum iese şampania din sticlă. În astfel de momente, persoana respectivă poate să devină agitată şi să spună ce n-a spus niciodată.

Cu ritmul tot mai alert al vieţii de astăzi, cu munca peste program, şi stres de tot felul, se întâmplă să aduci în tine emoţii care trebuie date afară. Altfel, dacă se adună, te poţi confrunta cu dificultăţi de managementul lor şi să se întâmple ca la sticla cu şampanie. Unii adolescenți mai zic, ironic: "Ce te agiți, aşa, ca un Pepsi?". Ei, uite de ce!

Dacă te-ai uitat la serialul "Anger Management", cu Charlie Sheen, ai observat ca i se spune câteodată: "you are hyperventilating"(îi spune Kate, când stau în pat şi personajul lui Charlie, numit tot Charlie, are dificultăţi în a-i comunica diverse emoţii, ce simte pentru ea, cum vede relaţia lor, ce crede despre tatăl său).

Kate recunoaşte dificultatea în care se află Charlie şi îl ajută să o depăşească.

Unele persoane adună în interiorul lor tot soiul de emoţii şi lucruri pe care ar fi vrut să le împărtăşească cu alţii, dar nu mai reuşesc. Dezvoltă o dificultate în a spune ce simt şi ce se întâmplă de nu pot face asta. Cu aşa multe de spus şi aşa de multe lucruri pe care le-ar simţi, persoana respectivă, n-ar şti cu ce  să mai înceapă. Ar ajunge ori să se bâlbâie, ori ar vorbi mult, ori pur şi simplu ar alege să tacă.

Unele persoane adună astfel de emoţii încă din copilărie. Uite, de exemplu, un copilaş poate să primească bătaie când este mic ori să fie martorul unui eveniment dureros(moartea cuiva, să privească o scenă de violență în familie), iar dacă în momentul respectiv nu este cineva în apropiere să-i ofere confort şi suport, micuţul să "se închidă", şi după o vreme, să uite complet ce s-a întâmplat, negând întâmplarea, pentru a face să dispară durerea simţită.

Într-un episod din serialul, "Lie to me", Dr. Cal Lightman şi echipa sa au de-a face cu un caz în care într-o familie există probleme relaţionare, din cauza unui eveniment petrecut în copilăria unui membru din familie: o fată. Sper că-mi aduc bine aminte. În episodul respectiv, se află că fata, copil fiind, a fost martoră la căzătura mamei sale pe scări, căzătura care a dus la decesul mamei.

Fiind copil, impactul emoţional e mare, iar după ani de zile, fata, adolescentă de-acum, ajunge să aibă probleme de relaţionare serioase cu cei din jur şi cu cei din familie. Lucrul ăsta se răsfrânge şi asupra relaţiilor dintre ceilalţi membri ai familiei (mai avea un frate şi o soră).

Dr. Cal Lightman găseşte că fata respectivă ajunsese să creadă că de fapt tatăl ei fusese responsabil de decesul mamei şi ţinuse în interiorul ei sentimentul ăsta mulți ani. În realitate, fusese vorba doar de un accident, dar fata nu reuşise sa vorbească nicicum despre asta.

Episodul descrie foarte bine cât de mult poate să afecteze interiorizarea unei emoţii viața unei persoane dar şi a celor apropiaţi ei.

Dr. Gillian Foster, colega lui Cal, chiar o întreabă pe fată, uimită: "You kept this inside you for all this time?" adică, "Ai ţinut asta în interiorul tău atâta timp?"..

Interesantă situație, nu-i aşa?

Dar tu, ai să spui ceva, cuiva? Ia gândeşte-te..