Niște oameni

Să tot fie vreo trei săptămâni de când aşteptam, plictisit, un prieten, să mergem în oraş.

Stăteam lâng-un bloc de pe vremea comunismului, cu un părculeț tipic, construit din ciment, fiare și lemne unde, urmează să aflu, se derula intens, un joc social complex:



"Haide să ne jucăm prinselea!", zice-un copilaş.

"Haha, uită-te la Vasilică", râde altul.

Preiau, curios, poziţia de observator. Mă opresc cu privirea asupra unui tobogan (sau "topogan" ori "potogan" cum îi ziceam înainte de-a mă duce la şcoală, să învăţ că tre' sa uit de potogan).

Doi copilaşi pe care îi voi numi după înălţime: Măricelul și Mijlociul, alunecă entuziasmaţi pe-acolo pe unde eu n-am mai alunecat de când eram copil.

Ajunşi jos, Măricelul îi aplică un pumn în cap Mijlociului, de izbucneşte instantaneu în plâns. Nu ştiu de ce, probabil că cei doi ar fi avut un conflict mai vechi, care s-a reactivat și a escaladat, pe seama consumului de entuziasm.. pe potogan.

În momentul proxim evenimentului, începe procesul rezoluţiei conflictului. Adulţii îşi intră în rol, și, cei doi "conflictuali" sunt despărţiţi.

Măricelul este dus în colțul părculețuiui, unde începe să primească educaţia privind interacţiunea cu ceilalţi.

Îşi expune punctul de vedere ferm și clar: "Mami, eşti o rea!"

Mami, ce sa zică, încearcă să se apere: "Ce, tu îmi spui mie aşa ceva? Da' cine te crezi??"

Măricelul începe să plângă, mami zbiară, mijlociul urlă. Eu, mă uit la cer, aştept o minune.

Și chiar vine (o fi cineva acolo, care mă iubeşte).

Din hărmălaia de copii, Micuţul, un copilaş care abia mergea în picioare, îi observă pe cei doi.

Se uită la Măricel, apoi la Mijlociu. Apoi iar la Măricel, spre care se îndreaptă curajos.

Înţelesese el ceea ce înțelesesem și eu (fără să facă şcoală multă, cu profesori mai mari sau cu profesori mai mici..): conflictul dintre cei doi copilaşi trebuia rezolvat între ei. Pe lângă asta Micuţul se îndreaptă spre Măricel pentru că avea nevoie de confort și suport: plângea, era foarte afectat.

Se uitase la Măricel, apoi la Mijlociu, apoi iar la Măricel pentru că ştia că cei doi au nevoie să discute și să se împace.

Însă, Micuţul Prâslea nu poate să facă nimic, un alt adult îl opreşte și îl învaţă și pe el, că potogan nu e corect, în lumea celor mari, adulţi, oameni care au uitat de copilărie, se poate intra, doar pe tobogan.

De altfel, geniul copiilor, care se distruge încet-încet urmând şcoala tradițională, este și subiectul filmului "Superbabies":

http://www.imdb.com/title/tt0270846/

Noh, acuma ştim cu toţii cam ce trebuie să facem ca să devenim geniali, ca Einstein, Bell, Edison, Eminescu, Blaga, Ionescu, Sorescu, Arghezi și mulți alţii: nu trebuie decât să ne dăm mai mult.. pă Potogan!